CE ESTE?

Creierul este organul central al sistemului nervos și coordonează funcțiile cognitive, emoționale, comportamentale și fiziologice ale organismului.

Creierul este centrul de coordonare al organismului, responsabil pentru gânduri, emoții, comportamente, senzații corporale și capacitatea de adaptare la mediu.
Din perspectiva neuroștiinței, creierul este un sistem complex, dinamic și autoreglabil, aflat într-o continuă interacțiune cu corpul și mediul.

 

ANATOMIA CREIERULUI

Creierul uman este o structură complexă și este împărțit în mai multe regiuni. Aceste regiuni sunt interconectate între ele și fiecare parte a creierului îndeplinște funcții specifice care permit coordonarea mișcărilor, procesarea informațiilor senzoriale și desfășurarea activităților cognitive.

Din punct de vedere anatomic, putem vorbi despre două diviziuni, o diviziune orizontală și una verticală, unde regăsim principalele structuri ale creierului.

 

DIVIZIUNEA ORIZONTALĂ

La nivel orizontal, regăsim cele două jumătăți denumite emisfere cerebrale:
1. Emisfera dreaptă
2. Emisfera stângă

Acestea sunt separate printr-un șanț numit fisură longitudinală, dar sunt interconectate printr-un mănunchi de fibre nervoase care poartă numele de corp calos, care facilitează comunicarea și coordonarea între ele.

Fiecare emisferă cerebrală este divizată în patru lobi:
1. Lobul frontal (decizii, autocontrol, personalitate, comportament, inițiativă)
2. Lobul parietal (procesarea informațiilor senzoriale – atingere, poziție corporală)
3. Lobul temporal (memorie, limbaj, emoții, procesare auditivă)
4. Lobul occipital (procesare vizuală)

Ficare emisferă a creierului constă dintr-un strat de substanță cenușie periferică denumită scoarța cerebrală sau cortexul cerbral.

Cortexul cerebral este responsabil de funcțiile conștiente și de procesarea informațiilor primite din mediul extern și intern.

Roluri principale: conștientizare și atenție, procesare senzorială (ce vedem, auzim, simțim), controlul mișcărilor voluntare, integrarea gândurilor cu emoțiile, controlul comportamentului voluntar, luarea deciziilor și autoreglarea.

Cortexul este profund influețat de experiență și este una dintre cele mai plastice structuri ale creierului, se modifică permanent prin învățare și relaționare.

Cortexul cerebral este format din:
1. Allocortex
2. Neocortex
Allocortexul este cea mai veche structură a creierului și este alcătuită din paleocortex și arhicortex.
Arhicortexul este implicat mai ales în formarea memoriei și este strâns legat de hipocamp.
Paleocortexul este asociat cu procesarea mirosului și face parte din sistemul olfactiv și are conexiuni cu sistemul limbic, în special cu amigdala și hipocampul, fiind deci implicat în emoții.
Paleocortexul și arhicortexul sunt mai simple, având mai puține straturi de celule, spre deosebire de neocortex, care este mai complex si mai recent evolutiv.
Neocortexul este partea nouă a creierului, cea mai recent evoluată, și acoperă 90% din suprafața cortexului. El acoperă cea mai mare parte a emisferelor și este responsabil de funcțiile cele mai complexe: gândirea, conștiența, limbajul, raționamentul, creativitatea și percepția senzorială.
În esență, neocortexul ne permite să fim conștienți de noi înșine și să interacționăm complex cu lumea din jur.

Cortexul cerebral este sediul integrării neuronale a sistemului nervos central și este implicat în atenție, percepție, conștiență, gândire, memorie și limbaj.
Integrarea neuronală se referă la mecanismele prin care neuronii combină inputurile sinaptice primite la nivelul dendritelor și somei lor pentru a-și modula outputul.

Practic, neuronii adună semnalele pe care le primesc și, în funcție de ele, hotărăsc ce reacție să aibă. E felul natural în care creierul dă un sens experiențelor noastre.

Neuronii comunică unii cu alții folosind semnale chimice și electrice. Aceștia preiau informații din corp și stau la baza tuturor gândurilor și acțiunilor noastre.

Neuronii se compun dintr-un nucleu și o membrană celulară și sunt caracterizați de o prelungire lungă numită axon și de dendrite.

Atunci când resimțim durere, neuronii senzitivi sunt cei care creează semnale electrice, numite potențial de acțiune care au călătorit cu o viteză uluitoare de-a lungul celulei nervoase.

Semnalele electrice nu pot parcurge spațiul dintre doi neutoni, ca să se întâmple acest lucru, potențialul de acțiune este transformat într-un semnal chimic, care reușește să ajunjă de la locul durerii la creier prin acel spațiu numit sinapsă.

Pentru ca informația să treacă de la un neuron la altul, este nevoie de mesageri chimici care se numesc neurotransmițători.

Neurotransmițătorii au rolul de a transmite semnale de la un neuron la altul, iar asta influențează modul în care gândim, simțim și acționăm.

Cum funcționează:

Un neuron trimite un impuls electric -> La capătul lui el eliberează neurotransmițători -> Aceștia traversează sinapsa -> Se leagă de receptorii celuilalt neuron -> Astfel mesajul continuă mai departe.

Creierul comunică nu doar electric, ci și chimic prin intermediul neurotransmițătorilor. Aceștia influențează starea emoțională, motivația și comportamentul.

Tipuri de neurotransmițători:
1. Dopamina (legată de motivație, plăcere, recompensă)
2. Serotonina (influențeazã starea de bine și echilibrul emotional)
3. Adrenalina si noradrenalina (implicate în stres și reacția „luptă sau fugi”)
4. GABA (are efect calmant asupra creierului)
5. Glutamatul (principalul neurotransmițător excitator)
6. Oxitocina (atașamentul, conexiunea emoțională, încrederea, siguranță relațională)
7. Serotonina (stabilitatea emoțională, reglarea dispoziției, somn, apetit, toleranță la frustrare, capacitatea de menține un echilibru intern și de a face față stresului zilnic, un nivel scăzut conduce către iritabilitate, anxitetate, stare depresivă)
8. Endorfinele (reduc percepția durerii, induc stare de bine și de relaxare, ajută coprul să facă față disconfortului susținând reziliența)

Neurotransmitatorii sunt substanțe chimice prin care celulele nervoase comunică între ele. Ei transmit informațiile în creier și influențează emoțiile, gândurile, comportamentele și modul în care corpul nostru reacționează.

Substanțele chimice prin care se realizează comunicarea dintre doi neuroni poartă denumirea de neurotransmițători.

Semnalele, adică mesajele care se propagă printr-o fibră nervoasă, reprezintă modalități de transmitere a informației în cadrul sistemului nervos, manifestate prin diferite stări sufletești, emoții sau trăiri ale minții.

Creierul comunică prin impulsuri electrice, care pot fi observate sub formă de unde cerebrale:

1. Undele Delta
Au o frecvență foarte joasă, între aproximativ 0,5 și 4 Hz.
Sunt asociate cu stări de somn profund și regenerare.

2. Undele Theta
Au o frecvență între aproximativ 4 și 8 Hz.

Sunt asociate cu stări de relaxare profundă, creativitate, introspecție.

3. Undele Alpha
Au o frecvență între aproximativ 8 și 13 Hz.
Sunt asociate cu stări de relaxare, de obicei când ochii sunt închiși, dar mintea este încă alertă și concentrată.

4. Undele Beta
Au o frecvență între aproximativ 13 și 30 Hz.
Sunt asociate cu stări de concentrare, vigilență, gândire activă, activitate mentală și rezolvare de probleme.

5. Undele Gamma
Au o frecvență mai mare, de obicei peste 30 Hz.
Sunt asociate cu stări de procesare cognitivă complexă, cum ar fi învățarea, memoria și percepția integrată.

 

DIVIZIUNEA VERTICALĂ

La nivel vertical, regăsim:
1. Creierul reptilian
2. Creierul limbic
3. Neocortexul

Creierul reptilian:
Este numit și trunchi cerebral are forma unei tulpini și formeazã o legătură între baza sistemului limbic și măduva spinării, care este în legătură cu restul organismului. Acesta este implicat în multe funcții de bază, cum ar fi autoconservarea, reproducerea, ciclul veghe-somn sau reglarea ritmului cardiac.
Este cea mai veche parte a creierului și este responsabil de supraviețuire. Controlează funcții automate: ritmul cardiac, respirația, reflexe și reacționează rapid la pericol prin comportamente instinctive: luptă, fugă sau îngheț.

Creierul limbic:
Sistemul limbic este o parte mai nouă a creierul și se ocupă de emoții și. memorie.
Sistemul limbic sau creierul paleomamifer reprezintă un ansamblu de structuri asociate cu emoțiile, memoria și instinctele primare. Structurile sale majore (hipotalamus, amigdală, hipocamp, cortex cingular anterior, cortex orbitofrontal) formează un grup care transmite semnale între creierul reptilian și neocortex.
Amigdala, de exemplu, este responsabilă cu procesarea emoțiilor, în special a fricii și a anxietății și ne ajută să răspundem la situații periculoase.
Hipocampul, pe de altă parte, este esențial pentru formarea și stocarea memoriei, ajutându-ne să ne amintim experiențele și să învățăm din ele. Este responsabil de orientare și integrarea experiențelor
De pildă, amigdala este asociată mai ales cu temerile condiționate, prin care învățăm să ne fie frică de ceva. De asemenea, aceasta are rol în memorie și în reacții emoționale și, alături de hipocamp, procesează informațiile transmise din corp înspre cortexul cerebral.
Împreună, ele ne influențează foarte mult comportamentul și răspunsurile emoționale.
Amigdala și hipocampul, creierul emoțional sunt implicate în producerea mai multor emoții cum ar fi durere, plăcere, teamă, supunere, agresitvitate.
Sistemul limbic mediază între impulsuri instinctive – agresiune, frică sau apetit – și învâțare, memorie – și activități mintale superioare.
Sistemul limbic controlează toate funcțiile organismului și toată viața noastră emoțională.
Mânia, frica, panica, plăcerea, fericirea, comportamentul sexual, afectivitatea, impulsurile altruiste, iubirea etc., toate emoțiile intense sunt generate aici.
Joacă un rol central în gestionarea stresului.
Este foarte sensibil la relații și la experiențele timpurii.

Neocortexul:
Este partea cea mai nouă și mai dezvoltată a creierului, este responsabil de gândirea rațională, planificare, rezolvarea de probleme, creativitate și conștiința de sine, autocontrol și limbaj.
Permite reflecția, luarea deciziilor și inhibarea reacțiilor impulsive generate de sistemul limbic, reglarea emoțională conștientă.
Neocortexul, numit și creierul rațional-cognitiv, este responsabil de procesele de gândire superioare. Este localizat peste cele două creiere mai vechi din punct de vedere evolutiv, cel reptilian și cel paleomamifer. Aici își au originea funcțiile cognitive, precum memoria, judecata, intelectul sau limbajul.
Deși neocortexul e considerat sediul gândirii, trebuie să menționăm că procesele emoționale influențează direct activitatea sa. Raționamentele depind de activitatea sistemului limbic și de creierul reptilian.
Adesea, capacitățile executive ale cortexului prefrontal ne ajută să ne gestionăm cu calm emoțiile și gândurile, reacțiile automate datorate sistemului limbic putând fi inhibate și organizate, pentru a nu ne pierde cumpătul prea ușor.
Neocortexul joacă un rol important și în reglarea emoțiilor. El ne ajută să analizăm și să gestionăm emoțiile, să luăm decizii raționale și să avem autocontrol. Astfel, neocortexul și sistemul limbic lucrează împreună pentru a ne menține echilibrul emoțional.

 

CARACTERISTICI

1. Creierul este plastic:
Neuroplasticitatea, cunoscută și sub denumirea de plasticitate neuronală sau plasticitate cerebrală, reprezintă capacitatea creierului de a se schimba, de a-și modifica structura și funcția, ca reacție la factori intrinseci și extrinseci, la o activitate fizică sau la un proces mintal. Schimbările pot fi provocate de noi experiențe, modificări ale ambientului sau leziuni ale creierului.
 Asta susține ideea că schimbarea este posibilă, chiar și după ani de tipare repetitive.
Creierul se schimbă permanent în funcție de experiențe, relații, emoții și învățare.
Nu doar în copilărie, ci pe tot parcursul vieții.
Experiențele relaționale modeleazã creierul: mai ales cele timpurii, influențează dezvoltarea circuitelor de atașament, reglare emoționala și stres.
Relația terapeutică devine, neuroștiințific vorbind, un spațiu de reorganizare neuronală.

2. Creierul este interconectat:
Funcționează prin rețele, nu prin „centre izolate”. Nu există un „centru al fricii”, un „centru al fericirii” sau un „buton al calmului”. Creierul funcționează prin rețele neuronale interconectate, care se activează împreună. De aici vine și ideea că o schimbare mică, într-o zonă a creierului, poate influența întregul sistem.

3. Creierul este stâns legat de minte, emoții și corp:
Creierul nu este separat de corp.
Sistemul nervos este strâns legat de senzații corporale, respirație, ritm cardiac, digestie.
Reglarea emoțională este și reglare fiziologică, nu doar gândire pozitivă.

4. Creierul învață prin repetare si experiență, nu doar prin insight:
Înțelegerea cognitivă ajută, dar schimbarea apare când există experiențe repetate de siguranță, conținere și autoreglare.

5. Creierul are capacitatea de autoreglare:
Creierul funcționează pe baza acestui principiu, autoreglarea, adică pe tendința naturală de a căuta echilibru. Creierul preferă să consume mai puțină energie și să evite haosul și suprasolicitarea.
Autoregalarea este procesul prin care creierul își ajustează activitatea pentru a menține homeostazia. Homeostazia este capacitatea creierului de a menține un echilibru intern stabil, ajustându-se la schimbările interne sau externe. Autoreglarea este mecanismul activ, în timp ce homeostazia este starea echilibrului menținut.
În condiții potrivite (siguranță, ritm, feedback), creierul tinde natural spre echilibru.
Nu trebuie „forțat”, ci susținut.
El caută stabilitate, nu fericire.
Un principiu de bază: creierul este orientat spre supraviețuire și predictibilitate, nu spre fericire. De aceea, oamenii pot rămâne blocați în tipare dureroase, dar familiare.